In cautarea cafelei turcesti

De vreo 2 ani am capatat un obicei prostesc sa nu ies din casa/camin/sala de lectura in timpul sesiunii, decat sa-mi cumpar tigari sau daca merg intr-un loc dragut sa descopar o cafea mai buna decat cafeaua facuta de mine.
Prin urmare, chiar daca aflu ca unul din prietenii mei cei mai buni, Bogdan, s-a gandit sa ma invite la o cafea doar dupa ce toti ceilalti l-au refuzat din diverse motive, decid sa nu-l refuz si eu, tinand cont de faptul ca invitatia lui suna cam asa: “Am gasit un top 10 al cafenelelor din Bucuresti, mergem in Romana sa bem cafea turceasca”. Zis si facut.
Am descoperit o cafenea minunata. O s-o recomand tuturor. Cafeaua s-a apropiat destul de mult de standardele mele. Am petrecut o dupa-amiaza de duminica incantatoare, cu exceptia faptului ca: minunata cafenea era de negasit. Din cele trei numere de telefon afisate pe site doar unul a fost de ajutor. Persoana care a raspuns nu era in tara. Ni s-a dat alt numar de telefon ca sa sunam pentru rezervare. Pentru rezervare nu ne-a raspuns nimeni.
Din fericire, bunul meu prieten avea un plan B: o cafenea la fel de draguta si la fel de “in top 10″, in Piata Victoriei. Asa am reusit sa salvam seara si sa bem in cele din urma o cafea, cu exceptia faptului ca: in statia de autobuz am vazut ceva asemanator unei cafenele si intrand sa intrebam daca se fumeaza inauntru, am pierdut autobuzul. Inauntru nu se fuma. Luam urmatorul autobuz spre Piata Victoriei. In Piata Victoriei aflu ca nu prea stim in ce directie ar trebui sa mergem. Reusim sa ne orientam in spatiu si gasim cafeneaua. CAFENEAUA ERA INCHISA.
Decidem sa intram in primul bar iesit in calea noastra. Un sfert de ora mai tarziu ne intrebam daca n-ar fi mai simplu sa intram intr-un super-market si sa ne luam cafea de la tonomat. Alegem sa intrebam un trecator care ne indruma spre un bar dragut. Cum toate se intampla cu un rost, in barul respectiv, Bogdan a reusit sa afle numele unei piese pe care a auzit-o intr-un film.
Morala: nu renuntati la obiceiurile proaste pentru cafea turceasca.

Si cand ne-o fi mai rau asa sa ne fie.

La terminarea celor patru ani de liceu in care au luat nastere atat prietenii solide cat si unele antipatii, dar mai presus de toate am fost toti pentru unul si unul pentru toti cand era vorba de chiulit sau de vreun majorat, cea mai mare teama a mea a fost c-o sa ne imprastiem toti ba prin Timisoara, ba prin Bucuresti, o sa cam uitam unii de altii si-o sa-si vada fiecare de problemele lui. Asa s-a si intamplat numai ca atunci cand miroase a chef suntem cei mai solidari si ne adunam cat ai zice “alcool”.

Asa ne-am adunat si aseara, si tocmai ce facusem curatenie generala si ca sa scap de iesit in oras pe o vreme mohorata le-am chemat pe fete la mine sa jucam 3-5-8. Cum s-a dublat numarul persoanelor si am trecut de la 3-5-8 la whisky si lichior pentru domnisoare nu mai stiu exact, stiu doar ca Robert se pricepe la fotbal.

Singuru nostru dezavantaj e ca pana se ametesc unii altii se si trezesc, cum ar fi cazul domnisoarei Alexandra care s-a plictisit asteptand sa se mai binedispuna cineva, ne-a mintit ca nu stiu ce treaba are a doua zi si-a intins-o acasa dupa ce a cerut o sticla de sampanie care bineinteles s-a scurs in chiuveta azi dimineata.

Lavinia si Claudia nu pun niciodata probeleme ca ele se imbata una pe alta mereu, sunt intr-o eterna competitie: care pe care imbata prima iar in ceea ce-i priveste pe baieti n-are rost sa mai discut. Mada ne mai fraiereste cu proportiile cand vine vorba de pus energizant in whisky dar trecem cu vederea ca oricum nu recunoaste.

Niciodata nu am avut probleme cu ai mei cand s-a lasat cu chef la mine, poate si pentru ca de multe ori habar n-aveau si oricum la ce boxe am chiar de-ar fi muzica la maxim nu se aude la cinci usi distanta. Singurii care-mi mai pun bete in roate sunt vecinii, dar cum in cel mai rau caz mi-au legat usa de balustrada nu prea m-am agitat s-o lasam mai usor cu galagia. Dar daca mi-ar fi spus ca s-au smecherit si mai nou suna la politie si nu mai leaga usa asteptand o jumatate de ora s-aud ca bate la usa, sa ma duc s-o deschid si sa-mi iau teapa poate ca luam ceva masuri. Asa se face ca in mijlocul petrecerii bate cineva la usa, cateva minute bune n-a reactionat nimeni, fiecare era in lumea lui. Intr-un final a avut Claudia un moment de luciditate s-a dus la usa si-a intrebat cine e, c-asa a invatat-o mamica ei daca nu vede nimic pe vizior sa intrebe cine e. A primit raspuns “Politia” si a luat-o ca pe o gluma, s-o fi gandit ce mama dracului sa vrea politia cu noi la ora asta, e de inteles reactia ei. Nici macar cand a deschis usa si s-a trezit cu trei politisti in fata ei nu si-a sters zambetu de pe fata. In acelasi timp undeva pe langa Claudia, Robert isi inchidea cureaua la blugi (se schimbase in pantaloni scurti ca de cand mi s-a stricat ventilatoru nu mai am aer conditionat) si eu incercam sa rezolv problema cu domnii de la usa, pana cand am zarit ca unul din cei trei era colegul nostru Andrei care era mai mult decat amuzat de pozna noastra. S-a cerut buletinul proprietarului asa ca le-am dat buletinul meu, nu era sa-l trezesc pe taica-miu la patru dimineata ca aveau ei chef sa vada un buletin. Le-am dat buletinul meu cu greu ca Lavinia tot insista sa le spun ca buletinul meu e la Bucuresti, in vacanta probabil. M-au intrebat de ce e muzica tare si mi-a venit geniala idee de a le zice ca-mi serbez ziua de nastere, in conditiile in care tocmai imi luau datele din buletin si eu sunt nascuta in noiembrie. Asa ca Robert s-a gandit sa ma impinga in casa si sa rezolve el problema. Din cate am inteles il cunoastea pe smecheru ala care scria amenda si smecheru ala il cunostea si pe Coco asa ca i-a zis ca e galagie din cauza ca eu ma contrazic cu Posa Bogdan care zice ca el e perfect, ceea ce nu era departe de adevar.

Nu mai stiu pe la cat s-a dat stingerea stiu doar cine a plecat ultimu acasa si s-a suparat pe mine ca l-am dat afara. Si mai stiu ca m-am pus cu Claudia la Two and a Half Men si pentru prima data in viata mea am vazut dublu, la propriu. Mi s-a parut distractiv. Cert e ca azi dimineata toate pernele miroseau a sampanie si pe hol m-am impiedicat in energizante iar per total, casa mea duhnea a alcool dupa ce cu o zi in urma facusem curatenie generala.

Bineinteles ca acum sunt putin nostalgica la gandul ca in doua saptamani iar ne imprastiem, dar ne tot minte Robert ca vine in Bucuresti si poate iasa ceva frumos.

Coverul de mai jos e cam siropos vis-a-vis de post dar merge cu sentimentu de nostalgie.

Sesiune.

Se spune ca de ce ti-e frica d-aia nu scapi. Asa n-am scapat noi de sesiune semestru asta, oricat am fi apelat si eu si Teo la legea universului dupa ce ne-am pierdut timpul cu un documentar aberant despre cum universul actioneaza in favoarea ta atunci cand gandesti pozitiv. Pai noi nu numai ca am gandit pozitiv, am respirat pozitiv, am gatit pozitiv, am visat pozitiv( ca numai acasa in vacanta ne visam) si tot a venit sesiunea. Eu una il suspectez pe Mada de sabotaj, el cu invatatu lui in fiecare zi la biblioteca a indus universul in eroare.

Acum, daca tot a venit sesiunea am zis macar s-o primim cum trebuie,  poate pleaca mai repede asa ca ne-am mobilizat si eu si Teo si am transformat bucataria in sala de lectura. Studiem in fiecare zi dar nu mai devreme de ora 00:00 si nu mai tarziu de ora 04:00 si asta cu pauza de pizza la ora 02:00.Invatam asa tarziu pentru ca atunci sigur doarme Mada si deci sunt excluse sansele s-o inchida cineva pe Teo la usa sau pe terasa sau sa ne intrebe din senin “Ce se mai aude de clatitele alea?” . Pauza se tine atunci cand ne raspund aia la telefon si putem sa comandam cand nu, eu fac pauza de tigara si Teo face si ea pauza de inhalat fum. Sau in cel mai rau caz mai facem doua-trei pauze cand ne sare siguranta si m-apuc eu sa fac pe priceputa si scot toate patroanele s-o repar cum trebuie si Teo isi face cruce pe langa mine dupa ce scoate repede laptopu’ lu Francu din priza. Ultima data cand am reparat-o am avut parte si de efecte speciale ca a scos masina de spalat putin fum.

In principiu eu zic ca am inceput bine, eu mi-am uitat cartea de sociologie juridica in Cora in seara dinaintea examenului si Teo pleaca la examene cantand “Live and let die”. Si cum inceputul e mai greu ne-om descurca noi cu restu important e sa nu mai ajungem in Cora ca sa si avem de pe ce invata.

Mai rau decat a pierde metroul.

Vesnica Gară de Nord, in care raman mereu fara tigari din cauza boschetarilor. Mesaj de la Soso: “Ce poate fi mai rau decat sa pierzi metroul spre Precizie iar urmatorul sa vina peste 15 minute?”.

Pai ar putea fi mai rau faptul ca: saptamana trecuta te-au lasat colegii de apartament singura in casa si (DIN CAUZA LOR) te-a pacalit un tigan ca a curatat ghena de gunoi si ti-a luat ultimii bani din portofel si se face misto de tine si la ora actuala, ca azi ai traversat pe rosu si ti-ai luat vreo 60 de lei amenda, si a luat si Geanina amenda din cauza ta, ca ai ajuns c-o jumatate de ora mai devreme in gara dupa ora 22, ca a venit un boschetar sa te intrebe:”Can you help me with a cigar?”, “But is the only one i have.” si sa iti ia tigara din mana pana la urma, sa te intrebe altu:” Domnisoara nu v-ati gasit companie?” si sa urle un nebun la tine ca nu se fumeaza in gara in timp ce el isi aprinde o tigara.

Cam asta ar fi mai rau din punctul meu de vedere si sper sa nu trec prin asa ceva.

Nu-mi place sa vin acasa.

Nu-mi place sa vin acasa, pentru ca de fiecare data trebuie sa plec inapoi in Bucuresti. Tocmai de asta vin cat se poate de rar:de Craciun si de Paste pentru ca atunci pot sa stau mai mult de 2 zile, chiar si asa doar prima zi se poate discuta normal cu mine pentru ca incepand cu a doua zi imi amintesc ca trebuie sa plec si devin antipatica.

Nu-i chiar asa de trista situatia in Bucuresti, dar daca nu ar trebui sa fac lucruri pe care nu le fac nici acasa ar fi perfect. In general, o zi in Bucuresti decurge in felul urmator: imi suna alarma la 6:30 ca sa ma trezesc la 7:00 sa ajung la facultate la 8:00. La facultate nu stau mai mult de 4 ore si asta pentru ca imi place sa-mi petrec timpul cu oamenii din grupa mea. Daca e cald afara si ma simt norocoasa trec pe la lucru si promovez produsele noastre de mare calitate care de 2 luni o sa tot apara in marile magazine de specialitate si fiind o zi norocoasa reusesc sa conving 2-3 domnite sa-si cumper un rimel testat dermatologic sau un ruj cu ceara de albine care il face rezistent la transfer si scap de grija tigarilor pentru ziua respectiva. De obicei se cam face seara cand ma indrept spre casa, deci la maxim o ora-doua dupa ce ajung eu ajunge si Laura de la firma de exploatare a fiintelor umane la care lucreaza, desi ar fi mai corect spus face voluntariat la ce salariu are. Ea se lasa de fumat in fiecare zi pana cand ajunge acasa si o chem in bucatarie la o tigara. In bucatarie ne descarcam noi nervii in fiecare seara:eu, Laura si Teo ca Mada e la biblioteca, invata. Teo numara zilele ramase pana cand pleaca din nou acasa, de obicei sta maxim doua saptamani in Bucuresti, eu si Laura calculam peste cate saptamani platim chiria si verificam data scadenta a facturilor, asta daca nu se intampla sa ne sara siguranta si stam in bezna pana cand o repar eu(cu taica-miu la telefon).Printre altele Laura ne povesteste cate balante are de facut la lucru, Teo injura cativa seminaristi aroganti si eu incerc sa le combin de o oja- doua ca trebuie sa imi iau si a doua zi tigari.

In weekend e alta atmosfera: eu, Mada si Teo jucam remi (Laura e in Que Passa)  pe 50 de bani si ne mai si certam cand ni se pare noua ca unul din noi triseaza! Dar mai nou ne-am facut un set de reguli scrise, ca la ce sume sunt in joc trebuie putina organizare. Tot in weekend trebuie sa mai si gatim ca sa avem ce arunca in timpul saptamanii, ca noi gatim cat pentru o cantina si desi suntem 4 oameni mancam cat 2. Curatenie se face tot in weekend: un weekend in bucatarie, weekend-ul urmator pe hol si asa mai departe.

Acasa ziua mea decurge in felul urmator, suna alarma pe la ora 15, colega mea Alexandra: “Zagore, hai la un sucut!” Daca e in timpul saptamanii ma intorc acasa pana in 24, daca nu dupa. Fumez o tigara cu mami meu si ma bag la somn. Nu repar sigurante, nu platesc facturi, nu calculez daca mai am bani de chirie, nu gatesc, nu ma duc la lucru,nu dau bani pe tigari ca au ai mei tot timpul, nu ma rog sa mearga masina de spalat eventual ma rog sa am patu facut.

SUBSCRIPŢIE PUBLICĂ pentru Viaţa fără urmări

 de  Adrian Suciu

SUBSCRIPŢIE PUBLICĂ

pentru publicarea volumului de versuri

VIAŢA FĂRĂ URMĂRI

de Adrian Suciu,

în tălmăcirea grafică a lui Vlad Ciobanu,

cu o prefaţă de Daniel Cristea-Enache.

Volumul, care va apărea în cursul anului 2010, la Editura Brumar din Timişoara, în condiţii tipografice de excepţie, este prima carte cu tiraj comercial care va fi publicată integral prin subscripţie publică în România după al Doilea Război Mondial. Lista de subscripţie va fi publicată în interiorul volumului, în ordinea cronologică a subscripţiei. Suma minimă de subscripţie este de 30 RON pentru un exemplar din tirajul normal, 50 RON pentru un exemplar individualizat, hors tirage, numerotat manual şi semnat de către autor, conţinînd o filă de manuscris original al acestuia şi 100 RON pentru un exemplar personalizat conţinînd, în plus, o gravură a artistului Vlad Ciobanu, într-un tiraj limitat strict la numărul celor care aleg această variantă de subscripţie. Suma de subscripţie acoperă preţul de producţie al exemplarului şi costurile de expediţie, logistică şi corespondenţă.

Informaţii relevante despre activitatea literară a scriitorului Adrian Suciu pot fi găsite pe site-ul personal al acestuia, la adresa www.adriansuciu.ro Autorul poate fi contactat direct, pentru orice informaţii privind subscripţia şi condiţiile editoriale de apariţie a volumului, pe e-mail-ul poezie@adriansuciu.ro

Poveştiri din Gara de Nord

Presimt că amintirile mele cele mai frumoase din anii de studenţie o să aibă legătură cu Gara de Nord. Nu stiu cum se face dar de câte ori ajung prin gară am parte de experienţe mai mult sau mai puţin normale. Fie că dau de o super clarvăzătoare autoare a 3 cărţi, căreia nu ştiu ce pictor ii face portretu şi care citeşte viitorul inclusiv in mămăligă şi-o conving să-mi citească şi mie mucurile de ţigară, fie că mă lasă Soso singură cu bagajele şi mă jefuiesc boschetarii. Dar niciodata nu mi s-a intamplat sa stau pe peron si sa astept sa-mi plece trenu’ dupa ce mai pierdusem un tren cu 3 ore in urma.
Sâmbătă, după o pre-sesiune epuizantă în care am învăţat nopţi la rând şi nu m-am trezit să mai şi ajung la examene, urma ca eu, Mădă şi Soso să plecăm acasă şi să ratăm renii din Herăstrău pe care şi acum îi visez! Ne-am hotarât, adică a hotarât Soso, să plecăm cu trenul de 14:45, numai că în condiţiile în care ne-am trezit la 10, am stat o oră să bem cafeaua, o jumătate de oră să-şi scoată Soso telefonul de sub dulap, vreo 3 ore să-şi termine Mădă cumpărăturile plus făcut bagaje şi adunat borcanele lui mami am reuşit să ajungem in gară exact când trenul nostru pleca. A trebuit să luăm bilete pentru următorul tren care pleca cu vreo 3 ore mai târziu. N-ar fi fost foarte grav dacă n-ar fi fost -12 grade afară şi dacă n-am fi avut o căruţă de bagaje. Colac peste pupăză nu mă mai credea nici maică-mea că am pierdut trenul şi că îngheţ prin gară după ce am minţit-o ultima dată că ajung cu 3 ore mai târziu.

Să piardă trenul şi să îngheţe 3 ore prin gară i se putea întâmpla oricui, dar să piardă şi următorul tren pentru ca scria pe el Bucureşti-Cluj Napoca numai noi era s-o păţim. Noroc că ne-a venit geniala idee să întrebăm dacă ajunge şi la Tg Jiu şi am reuşit să ne urcăm în el în ultimele 5 minute. Că ne-am târât vreo 8 vagoane cu bagajele după noi e partea a 2a. Important e că am ajuns acasă unde nu sunt reni şi ne plictisim!

Si baietii plang cateodata:cand se blocheaza in lift.

Marti, 29 septembrie, se anunta a fi o seara perfecta dupa o zi de munca, 2 men and a half cu Mada si Clau,ciocolata,suc,bere si alte nimicuri pe care in urmatoarea ora aveam sa le pretuiesc mai mult ca oricand. Totul pana cand dragul nostru coleg Posa ne da un telefon sa ne transmita putin din atmosfera de pe stadion si printre altele sa ne comunice ca nu prea mai are cum sa ajunga in camin. Noi, colegi solidari si practici il indemnam sa ia un taxi si sa vina la noi, fiind mai avantajos. Zis si facut. Astfel, la 12 noaptea ma duc sa-l escortez din intersectie, in pijamale si in adidasi lui Madalin, ca nu cumva sa astepte prea mult sau, doamne fereste! , sa se rataceasca. Intre timp primesc ordin de la Mada sa luam o sticla de suc. Toate bune si frumoase pana cand ajungem in lift:

Coco: La cat mergem?

Eu:La 7.

El, apasand 9:Mie imi place sa ma plimb cu tine in lift.

Ajungem la 9.

Eu:Coco mie nu imi place sa ma plimb cu tine in lift, deci mergem la 7.

Nu stiu exact de ce a inceput Coco sa topaie tipand ca asa a vazut el in desene animate dar in urmatoarele doua minute eram blocati in lift. Prima reactie: am bulbucat amandoi ochii unul la altul sperand sa realizam ca e o iluzie de a noastra. Cand mi-am dat seama ca nu e nici o iluzie, poate doar o fantezie de-a lui, am inceput sa-l plesnesc tipand sa nu se mai miste.

Sun acasa:Clau, ne blocaram in lift.

Clau, dupa incurajarile de rigoare:Incearca sa apesi butonul cu un etaj mai sus sau mai jos. Pe fundal se aude vocea lui Mada:”Intreab-o daca luara suc?”.

Incerc indicatiile Claudiei fara nici un rezultat, timp in care Coco statea nemiscat intrebandu-ma daca murim si daca ne ajunge aerul.

Sun la deranjamente si imi cer adresa, pe care nu am invatat-o nici dupa ce m-am plimbat doua ore cu taxi-ul la 12 noaptea ca nu stiam pe ce strada stau. O sun pe Clau sa imi dea adresa de pe o factura si sun inapoi la deranjamente. Mi se spune sa stau linistita ca ajunge cineva in cel putin o jumatate de ora. Suna Clau sa-i confirm lui Mada ca am cumparat suc si sa ne intrebe daca vrem sa ne faca niste sandvisuri. Suna Soso cu alte indicatii si ne face capul calendar cu statistici despre bucuresteni blocati in lift, al caror numar a crescut in ultimii ani, despre mondenitati gen Dan Negru blocate in lift si ca sa fie sigur de reusita efortului sau de incurajare ne da sa ascultam o fanfara. Intre timp Coco ma cicaleste sa sun la deranjamente sa intreb daca am putea pati ceva. Imi petrec urmatoarele douazeci de minute imaginandu-mi cum ar reactiona mami daca as suna-o la 1 dimineata sa-i spun ca sunt blocata in lift. Cat a mai varsat Coco o lacrima-doua am inceput sa fac promisiuni gen “Duminica ma duc la biserica!” pana cand m-a sunat Clau sa-mi spuna ca au venit de la deranjamente. 5 minute mai tarziu am vazut usa liftului descehizandu-se si Posa iesind dintr-un salt cu tot cu sticla de suc fara sa se uite in urma. Eu, bineinteles, a trebuit sa astept sa coboare Clau ca sa-mi dea o mana de ajutor.

Integri, cel putin din punct de vedere fizic, ne-am amuzat vreo doua ore in bucatarie intrebandu-ne de ce dracu nu ne-am gandit nici unul sa imortalizam momentul cu o camera de filmat. Mada cel putin si-a vazut visul cu ochii zarind lacrimile din ochii lui Coco si-a inceput sa-si planuiasca pe cine sa sune a doua zi mai intai sa raspandeasca zvonul. Coco si-a revenit cu greu din soc i-au trebuit vreo 5 sandvisuri si 10 tigari si s-a lasat cu greu convins sa mearga la somn, cum ii sta bine unui om viu. Un lucru e cert: in curand o sa fac febra musculara, ca in lift n-o sa mai pun piciorul o buna bucata de vreme.

Despre noul meu job

Spre marea mea uimire am reusit performanta de a nu ma razgandi pe ultima suta de metri in ceea ce priveste viitorul meu de studenta si am aterizat la admiterea corecta.Ca era cat pe aci s-o dau in bara din cauza fisei cu raspunsurile, pe care am refacut-o de vreo 2 ori, e partea a 2a. Ideea e ca m-am vazut studenta si mi-am luat grija, cel putin pana la prima sesiune. Daca tot am revenit la normal si nu mai renunt la orice alta activitate ca sa nu am remuscari ca am pierdut timpul fara sa lucrez pentru admitere, m-am gandit ca n-ar fi deloc interesant sa stau 2 luni aiurea prin Motru asa ca mi-am luat catrafusele si am venit in Bucuresti. Mi-am facut un cv pompos si am demarat cautarea unui job decent. O saptamana mai tarziu am fost sunata sa merg in City Mall pentru 3 zile de proba, bla bla, cam o ora a durat sa-mi dau seama unde anume trebuia sa ajung in mall-ul ala in care si la ora actuala ma ratacesc, motiv pentru care nu prea indraznesc sa merg la toaleta, ies doar la fumat ca sunt scarile exact langa noi, urc si cobor. In principiu sunt multumita de noul meu job, ca e la o aruncatura de bat de locuinta mea, e program fain si salariul decent, problema e ca de vreo 2 zile pun tot colectivu in incurcatura pentru ca m-au supraestimat si m-au lasat sa fac actele singura.Ieri de exemplu a trebuit sa sun tot secretariatu sa aflu cum se procedeaza cu niste porcarii de tichete pe care le-a castigat una in mall si s-a gasit sa vina cu ele tocmai la noi si intr-un final tot am dat-o in bara.Azi am facut inchiderea de zi cu vreo 6 ore mai devreme, am batut un bon pt vreo 30 de perechi de pantaloni in loc de una  si am facut actele varza.

Cat nu ma ocup cu activitati de genu mai ies cu fetele de pe etaj la fumat si le ascult povestile “d’amour”,telenovele curate. Una sufera dupa gagica-su cu care a stat vreo patru ani, l-a inselat de vreo 3 ori si cand omu s-a trezit la viata si-a trimis-o la plimbare au apucat-o regretele. Alteia, dupa ce s-a combinat cu gagicul prietenei sale si s-au iubit vreun an, i-a zis asta intr-o dimineata ca a doua zi se insoara.

Cat priveste clientii, preferatii mei sunt cuplurile de varsta a doua, cand ele ii tarasc pe ei la cumparaturi si ei inventeaza tot felul de scuze ca sa scape mai repede. Intr-o dimineata ma intreaba unul:

“-Ati inchis domnisoara?

-Nu, tocmai am deschis.

-Draga hai sa mergem ca domnisoara a inchis!”

To be contiuned ca n-am chef acum sa va mai aburesc :d.

Pentru fetele dezorientate, a doua pe dreapta.

Spre deosebire de multe alte scoli, colegiul nostru arata bine, chiar foarte bine si conditiile sunt pe masura, desigur. Asta pana cand se intampla sa nimeriti in toaleta domnisoarelor, in a doua pe dreapta mai exact. Eu am descoperit azi acolo o mica afacere, un fel de cabinet de consiliere, Bulanca zice ca ea l-a descoperit luna trecuta. In fine, ideea este ca o domnisoara care se pare ca a suferit o deceptie in dragoste fiind violata de prietenul ei cel mai bun de care era indragostita, ‘a avut curajul’  sa-si marturiseasca(pe usa toaletei) trauma, spre a sari in ajutorul altor domnisoare cu probleme de genu. Mai mult, si-a lasat si numarul de telefon, sub care a scris insa DISCRET (inteligent, nu?) pentru a putea fi contactata, probabil, in timpul vacantelor. Intr-un alt colt specifica insa ca asteapta mesaje si pe usa. De aici o serie de alte comentarii si sfaturi interesante pe care le-am imortalizat si noi cu ajutorul lui Giny. A fost omul potrivit la momentul potrivit. :>