Cine nu a fost in Alba nu a avut ocazia de a atinge graniţa dintre real şi imaginar, acolo unde imaginaţia zburdă liberă printre copacii bătrâni, încărcaţi de poveşti şi acompaniază susurul melodios al izvoarelor.Cred că dumnezeu (sau cine o fi facut lumea asta) şi-a înmuiat pensula în cele mai ciudate compoziţii de culori când a pictat judeţul Alba şi a reuşit un tablou complex în care se îmbină toate formele de relief.
Eu si colegele mele de clasă/liceu: Alexandra Cocîr, Bălan Lavinia şi Boştină Maria sub îndrumarea doamnei profesoare Elena Nistoran am participat la un concurs de orientare turistică organizat de către Clubul Elevilor din Aiud.
Am părăsit orăşelul nostru în zorii zilei de joi, 17 mai 2007, însoţite de câţiva nori care îşi mai scuturau din când în când stropii.Drumul a fost destins si chiar plăcut dacă mă gândesc la măreţia peisajelor din Defileul Jiului, care parcă se primeniseră dinadins pentru şedinţa foto la care le-am supus.
În Aiud am ajuns în jurul orei 17 şi am fost cazate la o pensiune cu aspect de cabană şi iz de brazi.Ne-am fâstâcit puţin până ne-am ales camerele pentru că aşa cum spune şi vorba “socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”, deşi aveam de gând să dormim toate în aceeaşi cameră, a trebuit să dormim câte doua ca să putem totuşi respira.Dupa ce ne-am instalat am ieşit la o mică plimbare însoţite de o veche prietenă de-a Mariei.Norocul nostru că majoritate magazinelor cu articole vestimentare erau închise că altfel ne prindea noaptea până îşi băga Lavi nasu în toate.
Ne-am întors la pensiune sleite de puteri, cu toate astea Maria şi Lavinia au acceptat să participe la un concurs de dans desfăşurat acolo.Noi le-am urat noroc şi le-am fotografiat.În cameră nu am avut norocul să-l întâlnim pe Moş Ene, îl alungaseră nişte băieţaşi mai energici decât noi.Ne-am conformat şi am jucat cărţi până când s-au descărcat şi bateriile vecinilor noştri şi s-a făcut linişte.
A doua zi, vineri, deşi ploause întreaga noapte soarele şi-a făcut apariţia mândru printre norii de plumb. Am servit micul dejun şi am pornit spre dealurile Bogza şi Vili unde s-a desfăşurat concursul. Acolo ni s-a dat o hartă cu ajutorul căreia trebuia să ajungem în 6 puncte, posturi, stabilite de organizatori.Evident, cei care terminau în timp record câştigau. Aşa am început să descoperim zestrea judeţului Alba . Pe măsură ce înaintam spre primul post orizonturile paradisului în care ne aflam se lărgeau, copleşindu-ne cu frumuseţea lor. Maria s-a descurcat cel mai bine. Eu am atins performanţa de a ajunge în postul 2, după care m-am plimbat la pas uşor, ascultând firul ierbii şi imortalizând câteva imagini. Când am plecat soarele ne gâdila cu razele în creştet şi adierea vântului ne îndemna să plutim.
Restul zilei am avut libertatea de a ni-l petrece după bunul plac, aşa că după ce ne-am odihnit puţin am ieşit în oraş în speranţa de a găsi o cofetărie şi nu a trebuit să depunem multe eforturi în privinţa asta. Ne-am amintit şi de cei de acasă şi am făcut mici cumpărături. Seara am servit o porţie de muzică folk care s-a prelungit până în zori.
Sâmbătă trezirea a fost cam grea. Ne atârnau pleoapele peste ochii roşii şi colac peste pupăză ne aşteptau cam 7 km de mers pe jos prin Valea Rîmeţului. Însă totul a meritat, natura ne-a răsplătit cu vârf şi îndesat. Deşi ne-am întors târziu am forţat puţin nota şi am vizitat şi doua importante muzee: Muzeul de Ştiinţele Naturii şi Muzeul de Istorie.
Ne-am întors la pensiune înfometate şi spre norocul nostru ne aştepta o ciorbă ardelenească, cum numai acolo am mâncat, care ne-a ajutat să ne recăpătam forţele. Seara am ieşit după ceva provizi pentru a doua zi şi ne-am oprit să bem un suc într-un pub pe care pusesem ochii din prima zi. Am aflat că între timp la pensiune s-a desfăşurat activitatea de premiere, “nu contează, noi oricum suntem modeste” ne-am zis. Seara s-a lăsat iar cu glasuri de chitară, dar de data asta moş Ene a venit cam nepoftit şi m-am retras mai devreme.
Duminică ne-am trezit în zori şi ne-am făcut bagajele. Ne-am luat la revedere de la noile noastre cunoştinţe şi am pornit spre casă. De data aceasta drumul mi s-a părut mai scurt iar când ne-am simţit pe plai oltenesc ne-am dezmorţit glasurile şi mai bine nu am fi făcut-o, căci bieţii călători nu au mai avut tihnă din cauza noastră. Am ajuns acasă depănând clipe din mica noastră călătorie.
Să ne vedem cu bine, Aiud!
