Chitara mea mi-a dovedit încă o dată natura ei simbolistă, mai exact bacoviană. Nici n-a venit bine primăvara, nici n-au ieşit bine florile la soare că s-a şi umflat în corzi de emoţie şi a vibrat atât de tare încât a rămas în cinci(corzi).
A cedat tocmai aroganta aia de Re, pe care o credeam stăpână pe stările şi sentimentele ei. M-aş fi aşteptat de la plângăcioasele alea două de Mi şi Si, dar nicidecum de la Re. O şi compătimesc, cum să mai dea ea ochii cu ele la un acord, o gamă sau alte combinaţii de şase luate câte două-trei, când după ce făcea pe dura a plesnit la prima notă de primăvară?
Ştie cineva un doctor priceput în de-alde de astea? Dacă tipele astea şase sunt aşa sensibile la schimbarea anotimpurilor, buzunarul meu o să fie cam iritat.
Mâine-poimâine îmi găsesc chitara într-o baltă de sânge, că vezi doamne a venit toamna şi au renunţat pomii la frunze, ea de ce să nu renunţe la culoare? Capricii feminine! Uite de asta am vrut eu mereu să ’studiez’ mai degrabă pianul, că e pe clapele lui. Eu una nu am văzut până acum un pian cu clape stricate.
Păi cum vine asta?!
pai simplu…schimba-i corzile…numai nu pune de metal ca adio chitara
vai!cum sa-ti multumesc ca m-ai luminat?^:)^ nu mi-ar fi trecut prin gand nici in 10 ani sa-i schimb corzile!