12 noiembrie 2008. Mă trezesc cu noaptea în cap şi cu inima nici măcar cât un ghimpe, o escortez pe mami şi pornim spre Tg Jiu pentru a susţine mult aşteptata probă teoretică a examenului auto.
Ajungem în Târg la ora opt şi, cinci minute mai târziu la măreţele, impozantele şi intangibilele porţi ale Prefecturii care bineînţeles nu se deranjează să fie matinală. Ne strecurăm printre mulţimea ruptă parcă din perioada ceauşistă şi aflăm că mai avem ceva de aşteptat până ce solemnele porţi se vor deschide. Neavând de ales ne punem pe aşteptat şi totodată pe îngheţat. Mă mai încălzesc la gândul că în sfârşit o să reintru în normal şi o să-l pot aştepta pe Moş Ene fie c-un roman savuros, fie c-o porţie de simbolism fie cu orice altceva dar nu cu indicatoare, nu cu opriri şi staţionări, nu cu infracţiuni şi contravenţii şi că în sfârşit voi fi scutită de şocul pe care-l am dimineaţă de dimineaţă când mă trezesc după lungile insistenţe ale loialei mele alarme şi mi-e mai greu să ies din chestionare decât din pătură.
Revenind totuşi la frigul care nu se lasă dus de nas, înţepenită cum eram o aud pe mami ”hai!” şi aşa cum m-aşteptam asist la una din imaginile clasice ale României moderne si civilizate: toată mulţimea care cu o secundă în urmă părea înlemnită, trădată doar de aburii scoşi pe nas dăduse buzna spre porţile în sfârşit deschise, călcându-se în picioare, la propriu.
10 minute mai târziu un nenea poliţistu vine la adunat de buletine. Recoltă bună, desigur, că doar românii numai dacă nu vor nu au permis. Aici altă îmbulzeală. Printre altele un gras îmi umbreşte orizonturile şi ajung printre ultimii cu buletinul. N-apucă mami să îşi înceapă bine discursul de încurajare că se întoarce nenea poliţistu cu un aer de “Evrika!” şi anunţă ” Începând cu data de azi sala se va da numai în ziua în care este programat oraşul pentru a evita aglomeraţia”. “Perfect, îmi zic, bine că v-aţi găsit acum să fiţi ingenioşi. ”Bine, bine dar buletinele noatre de cele le-aţi mai luat atunci?” întreabă câţiva din cei mai puţin norocoşi. “Vi le dăm imediat” răspunde nenea poliţistu.
O oră mai târziu acelaşi nenea vine să ne reamintească situaţia şi să ne spună că ar trebui să plecăm acasă. ”Şi totuşi ne-ar trebui şi nouă buletinele dacă nu-i prea mare deranjul.” “Sigur că da, imediat.” Peste o altă oră apare cu cinci buletine în condiţiile în care eram pe puţin douăzeci care aşteptam bucata aia de plastic ca să putem pleca acasă. ”Păi şi restu?” … ”Aaa, imediat dom’le că durează să le verificăm”.Adică eu am venit aici cu noaptea în cap şi am îngheţat două ore ca să îmi verifice ăştia buletinu??? Bineînţeles că am avut norocul să fie printre ultimele verificate şi cred că le-a dat ceva bătăi de cap numele meu că şi aşa mi l-a pocit nenea poliţistu.
So here I am, înapoi la opriri, depăşiri, indicatoare şi de-alde de-astea dar cel puţin am buletinul verificat :>.
