Amintiri cu iz de cafea

Prima mea ceasca de cafea n-a fost chiar un eveniment de proportii asa cum a fost prima tigara, prima de care a aflat mama, tocmai de asta n-o prea pot incadra in timp. Imi amintesc insa ca am crescut trezindu-ma cu miros de cafea in casa zilnic. Adoram atmosfera de dimineata cand ma trezeam cu ochii carpiti de somn si in bucatarie era mereu mama care asculta radioul in timp ce imi pregatea pachetelul pentru scoala (obicei la care a renuntat cu greu, apropo) si pe aragaz era trainicul ibric rosu care imprastia marinimos aburi de cafea in toata bucataria.

Cativa ani mai tarziu, am fost avansata in grad:  luam si eu parte la primul eveniment al zilei “La cafea”, numai ca in timp ce ai mei serveau cafea cu lapte eu ma tratam cu lapte si doua picaturi de cafea.

Astazi e rutina. E primul lucru de care ma ocup cand ma trezesc, ba mai mult cand imi pun alarma sa sune, nu ca as fi dependenta si ar fi absolut necesar sa imi beau cafeaua ca sa ma pot spala pe dinti, imbraca si porni spre scoala unde as dormi cu capul pe banca fara cafea.E pur si simplu un rasfat la care nu pot renunta si care imi coloreaza diminetile.

Cel mai placut mod de-ati bea cafeaua e pentru mine cot la cot cu alti cafegii, de preferinta prieteni vechi, si cum gasca mea de cafegii ( a se citi Miha si Ramo) s-a spart pe la facultati imi cam beau cafeau singura si o condimentez cu diverse chestii. Una din ele ar fi serenada lui Axel care nu lipseste din playlist de vreo 2-3 saptamani. V-o prezint si voua ca merita si nu dati iama in bucatarie sa faceti o cafea, merge digerata si fara.