My yummy Valentine!

Din 7 luni cat a durat episodul ‘fac scoala de soferi’, 2 luni m-a tot batut Axila la cap sa le fac clatite daca se intampla sa iau permisu. Ei bine, dupa ce m-am dus de vreo 2 ori sa dau examenul si nu s-a putut, dupa ce mi-a expirat cazieru si a trebuit sa bag dosarul din nou, dupa ce s-a schimbat cartea pana sa dau eu examenul s-a intamplat intr-un final sa reusesc sa-l dau si sa iau permisu, ca a trecut o luna de atunci si inca n-am reusit sa-l am in portofel e partea a doua. Luna asta care a trecut am tot incercat sa scap de Axila si clatitele lui pana ieri cand m-a prins in offside la “olimpiada de mate” si n-a vrut sa-mi dea un subiect ca sa pot sa plec mai repede acasa, ca-mi rupsesem blugii intr-un gard de-o juma de metru, pana nu i-am promis ca facem clatite seara.Si am facut:

Pac-Pac:You’re dead!

“Bine mai Ana, cum dai asa buzna in clasa, de unde stim noi ca nu esti inarmata?” Asa mi s-a urat azi o dimineata buna la scoala cand am aterizat pe la sfarsitul orei de fizica, absolut neintentionat. Si toate astea datorita vesnicelor ‘inca 5 minute si ma trezesc’, numai ca azi n-am prea nimerit tastele telefonului si in loc sa reprogramez alarma am dat putin ceasu inainte ca si asa e mereu grabit si ma trezeste cu noaptea in cap. Dupa ce am mai savurat cateva portii de ‘inca 5 minute’ m-am hotarat sa merg totusi la scoala spre binele colega-mii care, altfel, ar fi terminat culegerea de chimie si s-ar fi plictisit pana la admitere. Cum ceasul calculatorului e ori cu doua ore in urma ori cu doua ore inainte m-am ghidat dupa ceasul telefonului si mi-am calculat timpul astfel incat sa ajung la scoala in pauza mare. Zis si facut.

 M-au mirat putin linistea si pustiul din curtea scolii insa am dat vina pe vreme, iar pe elevii de serviciu care mi-au zis ca s-a sunat de ceva vreme si ca pauza mare e peste o ora i-am subestimat. Insa profa de fizica, oricat de buimacita as fi fost eu, era reala si era in clasa. Nepregatita pentru asemenea circumstante am apelat la banala scuza ‘n-a sunat ceasul’. “Bine, bine dar ceasul tau biologic?” si aici n-am apucat sa raspund ca s-a trezit spiritul de solidaritate in Axila: “Pai doamna, noi azi incepem la 8″. Cat pe aci sa ma simt flatata cand mi-a zis ca ‘n-o sa ma scoata afara cum face in cazuri de genu’, numai ca intr-un final m-am simtit suspectata de port ilegal de arme. Ma intreb de ce m-ar fi suspectat profa de religie?

Mi-am explicat intr-un final de ce socoteala de acasa nu se potrivise cu cea de la scoala cand mi-a aratat colega-mea cat e ceasul de fapt si de parca nu fusese de ajuns banuiala  profei m-am ales si cu o amenintare din partea Laviniei: de-a ajunge la Turceni la urmatoarea abatere, c-am mai plecat anu trecut de vreo cateva ori la 3 dimineata la scoala.

Ceva de pe frontul de vest

Nu de pe frontul de vest vine Lily pe care vreau sa v-o prezint azi, da n-am gasit eu un titlu mai prost. Ea vine din Lexington. Din Lexington in Louisville, cu tolba lui Cupidon probabil. Inarmata ea asa cum era, plus doi obraji trandafirii si tot doua buze una mai rubinie ca alta aprinde cateva calcaie, rand pe rand, in ordine cronologica, vorba aia: toate la timpul lor. Din cat am cercetat eu pana acum, printre victime s-ar numara: Bob Dylan, Josh Andrews, Mark Knopfler si- cine ar fi crezut?- Joan Baez insesi.

Va las si voua doua dintre marturisirile victimelor, fiecare in stilul sau. Eu o prefer pe a lui Dylan ca e mai creata.

On the bright side of the road

“Asta e tara mea, un soldat de optsprezece ani, caruia ii place sa glumeasca si care, intocmai ca pe pachetele cu sup instant si-a desenat pe gat o linie punctata sub care a scris: TAIATI AICI!” ( Matei Visniec- Despre sexul femeii-camp de lupta in razboiul din Bosnia).

Sunt spectatoarea unei afaceri care prospera pe zi ce trece sub fereastra mea. E un fel de marketing. Cert este ca aici am vazut cei mai dezinhibati si nonconformisti clienti dar, pretentiosi si preocupati in ceea ce priveste calitatea produselor achizitionate, cumparate ar fi prea mult spus.

Cred ca sunt cei mai avantajati clienti. Pe langa faptul ca dispun de autoservire, le este permisa si degustarea produselor comestibile, ex-comestibile de fapt, pot proba articole vestimentare, dezavantajul fiind inexistenta unei cabine de proba, insa aici intrevine caracterul dezinhibat al clientilor. Ce e si mai spectaculos e faptul ca nu exista preturi. Totul e moca. Pai cui i-ar da prin gand sa puna preturi pe ceea ce arunca?

Partea proasta e ca marfa nu e tocmai bine sortata, in sensul ca sunt toate claie peste gramada, in functie de etajul de la care ajung si de obstacolele din ghena. Nu stiu insa cat de mult sunt deranjati clientii de aceste mic detaliu, cred ca mai degraba ii stimuleaza, cine stie ce adidasi de firma fara talpa asteapta sa ajunga din nou la lumina sau cine stie ce cutie de conserve care inca mai miroase a carne. M-am asteptat ca integrarea asta in U.E sa adapteze containerele conform anumitor norme, sa nu mai fie dezavantajti puradeii din cauza inaltimii, si sa faca dom’le containere pt caini separat, nu poate rromu sa-si faca cumparaturi de teama dulailor.

Nici nu stiu ce e mai trist, mireasma imbatatoare a containerului sau imaginile furnizate?