Open my eyes.

Reggae. Azi se asculta reggae. Se asculta Soldiers of Jah Army(S.O.J.A)  care de cateva zile tot canta pe scena mea. E vorba de cinci tipi din Arlington, Virgina care au crescut ascultand reggae, hip-hop, si rock iar in 1997 au format S.O.J.A despre care spun ei ca “desi e inradacinata in reggae nu are limite si prejudicii, include si imbratiseaza toate aspectele vietii, este pentru toata lumea.” Au sase albume inregistrate pana in prezent. Eu am ascultat trei din ele si mi-au placut multe piese. Azi imi place “Open my eyes”, pentru ca ma regasesc in versurile ei:  “I’m lucky to breathe, I’m lucky to feel,/I’m glad to wake up, I’m glad to be here./With all of this world, and all of it’s pain, all of it’s lies, and all of its let downs…/I still feel a sense of freedom -/So glad I’m around.”

C-o chitara si c-un soare.

Eu n-am avut jucarii cand eram mica, adica am avut doar masinute si pe alea le spargeam cu ciocanu’ sa vad daca au soferi, asa ca m-am gandind acum la nouasprezece ani sa recuperez gasindu-mi de joaca in fiecare duminica. Doar n-o sa invat pentru bac in doua luni cat n-am invatat in astea sase care au trecut. Mai ales ca, de cand s-a instalat primavara asta asa frumos, ma scoate soarele afara din casa, soarele si o mana de oameni care ori n-au avut nici ei jucarii ori au avut dar nu stiau sa citeasca manualul de utilizare.

Cel mai gandit chiul din istoria clasei noastre

Pentru mine si cei trezeci de colegi ai mei, colegi de suferinta, joia este cum ar spune Roly subtil cea mai ‘hormonata’ zi a saptamanii. Inteligenti cum suntem am gasit remediul acestei probleme hormonale si ne-am modificat putin programul, in functie de posibilitati. Majoritatea am votat pro mate si fizica si contra ce-o mai fi prin orar, restu mai fac cate o concesie la o saptamana- doua, mai exact majoritatea  incepem la noua si terminam la doisprezece. Tocmai asa s-a intamplat si azi cu un mic incident in program.

De obicei dureaza mai mult de 10 minute, adica o pauza, sa convingem restu ca nu-i nicio pierdere sa plecam cu doua ore mai devreme acasa. Prin urmare trebuie sa se sune de intrare ca sa ne luam inima in dinti si sa ne luam talpasita. Toate bune pana aici, numai ca azi n-apucam sa facem trei pasi pe coridor si auzim cativa ramasi in spate ca tocmai a intrat profu de mate in clasa noastra, clasa noastra goala. Orice oameni normali ar fi dat bir cu fugitii si s-ar fi facut cat mai repede nevazuti. Dar noi cum nu ne incadram in aceasta categorie am ramas in scoala si am gandit problema.Prima intentie a fost de a ne intoarce in clasa, dar am facut stanga imprejur cand ne-am dat seama ca e cam greu sa-l convingem ca venim din pauza cu ghiozdanele in spate. Stanga- imprejur a insemnat sa intram buzna intr-una din cele doua clase in care inca se mai faceau ore si asta la indemnul Laviniei care a venit cu a doua propunere: de a ne lasa ghiozdanele la Andreea in clasa. Dupa cele cinci minute in care am stat toti gramada in usa clasei uitandu-ne la profa noi mai ofensati ca ea ca e in clasa, decat ea ca i-am deranjat ora ne-am scos unii pe altii afara si am intrat in clasa vecina care spre fericirea noastra era goala. In timpul asta nu s-a sinchisit nimeni sa afle daca proful mai e inca in clasa noastra, problema noastra era cum scoatem camasa curata. Claudia a propus sa ne intoarcem in clasa si sa zicem ca era o surpriza pentru profa de franceza, si eu am fost de acord sa ne intoarcem in clasa dar fara ghiozdane si sa facem pe pagubitii: “Unde sunt ghiozdanele noastre?”. Robert a fost mai practic: “Ba eu ies pe geam!”. Cum ne framantam noi acolo, cautand cea mai buna solutie, Dana, sefa clasei care a ramas sa dea explicatii in urma noastra ne-a anuntat ca profu s-a intors in cancelarie intreband-o amuzat: “O tulira, a?”.

Girls just wanna have funn.

 Dupa ce in urma cu vreo doua saptamani s-a nimerit sa dormim si eu si Coc si Bulanca la Dulghy si am sunat jumatate de clasa la 3 dimineata sa le cantam “La multi ani” si “Vesnica pomenire”, ne-am gandit ca nu putem trece nici peste 1 aprilie oricum. Asa se face ca ieri ne-am hotarat s-o ajutam pe Buli sa-si vada visul cu ochii si sa le cumparam baietilor niste…chiloti. Stabilim sa ne intalnim la opt jumate a doua zi numai ca, evident, ne intalnim pe la noua ca eu am probleme cu alarma. In piata -soc!-  39-le de la care ar fi trebuit sa facem asa zisele cumparaturi era inchis, asa ca ne punem pe asteptat hotarand sa intarziem inca o ora, care oricum era ora de fizica si nu ne-ar fi asteptat decat niste ironii la adresa ceasului nostru biologic sau eventual, am fi fost suspectate de cine stie ce farsa macabra. Dupa ce asteptam ca doua toante cateva minute bune deschiderea magazinului, fiind probabil primele si ultimele cliente din istoria magazinului care asteapta cu atata entuziasm deschiderea, aflam ca de fapt abea peste o ora putem face cumparaturi ca n-au preturile puse. Asa ne trebuie daca ne zgarcim. Am intrat in primul magazin decent ivit in cale si am cumparat intr-un final 14 perechi de chiloti si chilotei explicandu-i vanzatoarei cum sta treaba, ca incepuse sa ne priveasca dubios.

Sa-i strecuram printre lucrusoarele baietilor n-a fost mare lucru, mai putin partea cu eliberarea clasei ca li s-a parut lor suspect ca in 4 ani de liceu nicio fata nu s-a schimbat in clasa si s-a gasit Fritz sa se schimbe azi. Cum au decurs lucrurile in continuare vedeti mai jos: