Si baietii plang cateodata:cand se blocheaza in lift.

Marti, 29 septembrie, se anunta a fi o seara perfecta dupa o zi de munca, 2 men and a half cu Mada si Clau,ciocolata,suc,bere si alte nimicuri pe care in urmatoarea ora aveam sa le pretuiesc mai mult ca oricand. Totul pana cand dragul nostru coleg Posa ne da un telefon sa ne transmita putin din atmosfera de pe stadion si printre altele sa ne comunice ca nu prea mai are cum sa ajunga in camin. Noi, colegi solidari si practici il indemnam sa ia un taxi si sa vina la noi, fiind mai avantajos. Zis si facut. Astfel, la 12 noaptea ma duc sa-l escortez din intersectie, in pijamale si in adidasi lui Madalin, ca nu cumva sa astepte prea mult sau, doamne fereste! , sa se rataceasca. Intre timp primesc ordin de la Mada sa luam o sticla de suc. Toate bune si frumoase pana cand ajungem in lift:

Coco: La cat mergem?

Eu:La 7.

El, apasand 9:Mie imi place sa ma plimb cu tine in lift.

Ajungem la 9.

Eu:Coco mie nu imi place sa ma plimb cu tine in lift, deci mergem la 7.

Nu stiu exact de ce a inceput Coco sa topaie tipand ca asa a vazut el in desene animate dar in urmatoarele doua minute eram blocati in lift. Prima reactie: am bulbucat amandoi ochii unul la altul sperand sa realizam ca e o iluzie de a noastra. Cand mi-am dat seama ca nu e nici o iluzie, poate doar o fantezie de-a lui, am inceput sa-l plesnesc tipand sa nu se mai miste.

Sun acasa:Clau, ne blocaram in lift.

Clau, dupa incurajarile de rigoare:Incearca sa apesi butonul cu un etaj mai sus sau mai jos. Pe fundal se aude vocea lui Mada:”Intreab-o daca luara suc?”.

Incerc indicatiile Claudiei fara nici un rezultat, timp in care Coco statea nemiscat intrebandu-ma daca murim si daca ne ajunge aerul.

Sun la deranjamente si imi cer adresa, pe care nu am invatat-o nici dupa ce m-am plimbat doua ore cu taxi-ul la 12 noaptea ca nu stiam pe ce strada stau. O sun pe Clau sa imi dea adresa de pe o factura si sun inapoi la deranjamente. Mi se spune sa stau linistita ca ajunge cineva in cel putin o jumatate de ora. Suna Clau sa-i confirm lui Mada ca am cumparat suc si sa ne intrebe daca vrem sa ne faca niste sandvisuri. Suna Soso cu alte indicatii si ne face capul calendar cu statistici despre bucuresteni blocati in lift, al caror numar a crescut in ultimii ani, despre mondenitati gen Dan Negru blocate in lift si ca sa fie sigur de reusita efortului sau de incurajare ne da sa ascultam o fanfara. Intre timp Coco ma cicaleste sa sun la deranjamente sa intreb daca am putea pati ceva. Imi petrec urmatoarele douazeci de minute imaginandu-mi cum ar reactiona mami daca as suna-o la 1 dimineata sa-i spun ca sunt blocata in lift. Cat a mai varsat Coco o lacrima-doua am inceput sa fac promisiuni gen “Duminica ma duc la biserica!” pana cand m-a sunat Clau sa-mi spuna ca au venit de la deranjamente. 5 minute mai tarziu am vazut usa liftului descehizandu-se si Posa iesind dintr-un salt cu tot cu sticla de suc fara sa se uite in urma. Eu, bineinteles, a trebuit sa astept sa coboare Clau ca sa-mi dea o mana de ajutor.

Integri, cel putin din punct de vedere fizic, ne-am amuzat vreo doua ore in bucatarie intrebandu-ne de ce dracu nu ne-am gandit nici unul sa imortalizam momentul cu o camera de filmat. Mada cel putin si-a vazut visul cu ochii zarind lacrimile din ochii lui Coco si-a inceput sa-si planuiasca pe cine sa sune a doua zi mai intai sa raspandeasca zvonul. Coco si-a revenit cu greu din soc i-au trebuit vreo 5 sandvisuri si 10 tigari si s-a lasat cu greu convins sa mearga la somn, cum ii sta bine unui om viu. Un lucru e cert: in curand o sa fac febra musculara, ca in lift n-o sa mai pun piciorul o buna bucata de vreme.