Poveştiri din Gara de Nord

Presimt că amintirile mele cele mai frumoase din anii de studenţie o să aibă legătură cu Gara de Nord. Nu stiu cum se face dar de câte ori ajung prin gară am parte de experienţe mai mult sau mai puţin normale. Fie că dau de o super clarvăzătoare autoare a 3 cărţi, căreia nu ştiu ce pictor ii face portretu şi care citeşte viitorul inclusiv in mămăligă şi-o conving să-mi citească şi mie mucurile de ţigară, fie că mă lasă Soso singură cu bagajele şi mă jefuiesc boschetarii. Dar niciodata nu mi s-a intamplat sa stau pe peron si sa astept sa-mi plece trenu’ dupa ce mai pierdusem un tren cu 3 ore in urma.
Sâmbătă, după o pre-sesiune epuizantă în care am învăţat nopţi la rând şi nu m-am trezit să mai şi ajung la examene, urma ca eu, Mădă şi Soso să plecăm acasă şi să ratăm renii din Herăstrău pe care şi acum îi visez! Ne-am hotarât, adică a hotarât Soso, să plecăm cu trenul de 14:45, numai că în condiţiile în care ne-am trezit la 10, am stat o oră să bem cafeaua, o jumătate de oră să-şi scoată Soso telefonul de sub dulap, vreo 3 ore să-şi termine Mădă cumpărăturile plus făcut bagaje şi adunat borcanele lui mami am reuşit să ajungem in gară exact când trenul nostru pleca. A trebuit să luăm bilete pentru următorul tren care pleca cu vreo 3 ore mai târziu. N-ar fi fost foarte grav dacă n-ar fi fost -12 grade afară şi dacă n-am fi avut o căruţă de bagaje. Colac peste pupăză nu mă mai credea nici maică-mea că am pierdut trenul şi că îngheţ prin gară după ce am minţit-o ultima dată că ajung cu 3 ore mai târziu.

Să piardă trenul şi să îngheţe 3 ore prin gară i se putea întâmpla oricui, dar să piardă şi următorul tren pentru ca scria pe el Bucureşti-Cluj Napoca numai noi era s-o păţim. Noroc că ne-a venit geniala idee să întrebăm dacă ajunge şi la Tg Jiu şi am reuşit să ne urcăm în el în ultimele 5 minute. Că ne-am târât vreo 8 vagoane cu bagajele după noi e partea a 2a. Important e că am ajuns acasă unde nu sunt reni şi ne plictisim!