Test de inteligenta.

Aveti un os daca ghiciti cine pe cine copiaza.

… sau poate ca nu e copiata, e adaptata noilor gusturi in materie de muzica, si marmota inveleste ciocolata in staniol.

Vanare de vant

Care-i treaba cu viata asta?Pai simplu: te fute in toate pozitiile si apoi te impacheteaza si te livreaza viermilor. Si tu te agiti mai rau ca apa minerala sa faci in asa fel incat sa fii fericit, numai ca niciodata nu esti pentru ca oricat de multe ai, vrei si mai mult. In toata goana asta dupa asa-zisa fericire uiti sa-i spui un ‘te iubesc’ mamei, sa apreciezi felicitarea facuta de fratele mai mic, sa-i saruti mana bunicii pentru masa in care a pus atat suflet, uiti sa te bucuri ca esti copil, vrei sa fii mare si independent, uiti sa strangi in brate un prieten care si-a pus sufletul pe masa, uiti sa-i arunci o moneda copilului care cerseste la colt, uiti sa-i ceri tatalui tau altceva in afara de bani, uiti sa citesti o carte buna. N-o sa stim niciodata sa apreciem un lucru decat dupa ce l-am pierdut.

Mi-e scarba de oameni pentru ca sunt egoisti, ipocriti, pentru ca se omoara intre ei ca niste animale de prada, pentru ca nu stiu sa iubeasca neconditionat, pentru ca nu stiu sa-si recunoasca greselile, pentru ca nu au tupeul sa spuna ce gandesc, pentru ca pun din ce in ce mai mult pret pe lucrurile efemere, pentru ca ‘demnitatea’ e un cuvant devenit strain, pentru ca totu-i vanare de vant si nu-si dau seama. Mi-e scarba de mine pentru ca sunt om.

On the bright side of the road

“Asta e tara mea, un soldat de optsprezece ani, caruia ii place sa glumeasca si care, intocmai ca pe pachetele cu sup instant si-a desenat pe gat o linie punctata sub care a scris: TAIATI AICI!” ( Matei Visniec- Despre sexul femeii-camp de lupta in razboiul din Bosnia).

Sunt spectatoarea unei afaceri care prospera pe zi ce trece sub fereastra mea. E un fel de marketing. Cert este ca aici am vazut cei mai dezinhibati si nonconformisti clienti dar, pretentiosi si preocupati in ceea ce priveste calitatea produselor achizitionate, cumparate ar fi prea mult spus.

Cred ca sunt cei mai avantajati clienti. Pe langa faptul ca dispun de autoservire, le este permisa si degustarea produselor comestibile, ex-comestibile de fapt, pot proba articole vestimentare, dezavantajul fiind inexistenta unei cabine de proba, insa aici intrevine caracterul dezinhibat al clientilor. Ce e si mai spectaculos e faptul ca nu exista preturi. Totul e moca. Pai cui i-ar da prin gand sa puna preturi pe ceea ce arunca?

Partea proasta e ca marfa nu e tocmai bine sortata, in sensul ca sunt toate claie peste gramada, in functie de etajul de la care ajung si de obstacolele din ghena. Nu stiu insa cat de mult sunt deranjati clientii de aceste mic detaliu, cred ca mai degraba ii stimuleaza, cine stie ce adidasi de firma fara talpa asteapta sa ajunga din nou la lumina sau cine stie ce cutie de conserve care inca mai miroase a carne. M-am asteptat ca integrarea asta in U.E sa adapteze containerele conform anumitor norme, sa nu mai fie dezavantajti puradeii din cauza inaltimii, si sa faca dom’le containere pt caini separat, nu poate rromu sa-si faca cumparaturi de teama dulailor.

Nici nu stiu ce e mai trist, mireasma imbatatoare a containerului sau imaginile furnizate?

Trăim în România şi mai bine ne-am duce dracu!

12 noiembrie 2008. Mă trezesc cu noaptea în cap şi cu inima nici măcar cât un ghimpe, o escortez pe mami şi pornim spre Tg Jiu pentru a susţine mult aşteptata probă teoretică a examenului auto.

Ajungem în Târg la ora opt şi, cinci minute mai târziu la măreţele, impozantele şi intangibilele porţi ale Prefecturii care bineînţeles nu se deranjează să fie matinală. Ne strecurăm printre mulţimea ruptă parcă din perioada ceauşistă şi aflăm că mai avem ceva de aşteptat până ce solemnele porţi se vor deschide. Neavând de ales ne punem pe aşteptat şi totodată pe îngheţat. Mă mai încălzesc la gândul că în sfârşit o să reintru în normal şi o să-l pot aştepta pe Moş Ene fie c-un roman savuros, fie c-o porţie de simbolism fie cu orice altceva dar nu cu indicatoare, nu cu opriri şi staţionări, nu cu infracţiuni şi contravenţii şi că în sfârşit voi fi scutită de şocul pe care-l am dimineaţă de dimineaţă când mă trezesc după lungile insistenţe ale loialei mele alarme şi mi-e mai greu să ies din chestionare decât din pătură.

Revenind totuşi la frigul care nu se lasă dus de nas, înţepenită cum eram o aud pe mami ”hai!” şi aşa cum m-aşteptam asist la una din imaginile clasice ale României moderne si civilizate: toată mulţimea care cu o secundă în urmă părea înlemnită, trădată doar de aburii scoşi pe nas dăduse buzna spre porţile în sfârşit deschise, călcându-se în picioare, la propriu.

10 minute mai târziu un nenea poliţistu vine la adunat de buletine. Recoltă bună, desigur, că doar românii numai dacă nu vor nu au permis. Aici altă îmbulzeală. Printre altele un gras îmi umbreşte orizonturile şi ajung printre ultimii cu buletinul. N-apucă mami să îşi înceapă bine discursul de încurajare că se întoarce nenea poliţistu cu un aer de “Evrika!” şi anunţă ” Începând cu data de azi sala se va da numai în ziua în care este programat oraşul pentru a evita aglomeraţia”. “Perfect, îmi zic, bine că v-aţi găsit acum să fiţi ingenioşi. ”Bine, bine dar buletinele noatre de cele le-aţi mai luat atunci?” întreabă câţiva din cei mai puţin norocoşi. “Vi le dăm imediat” răspunde nenea poliţistu.

O oră mai târziu acelaşi nenea vine să ne reamintească situaţia şi să ne spună că ar trebui să plecăm acasă. ”Şi totuşi ne-ar trebui şi nouă buletinele dacă nu-i prea mare deranjul.” “Sigur că da, imediat.” Peste o altă oră apare cu cinci buletine în condiţiile în care eram pe puţin douăzeci care aşteptam bucata aia de plastic ca să putem pleca acasă. ”Păi şi restu?” … ”Aaa, imediat dom’le că durează să le verificăm”.Adică eu am venit aici cu noaptea în cap şi am îngheţat două ore ca să îmi verifice  ăştia buletinu??? Bineînţeles că am avut norocul să fie printre ultimele verificate şi cred că le-a dat ceva bătăi de cap numele meu că şi aşa mi l-a pocit nenea poliţistu.

So here I am, înapoi la opriri, depăşiri, indicatoare şi de-alde de-astea dar cel puţin  am buletinul verificat :>.

Lasati sinsilele sa vina in Romania!

Urmaream zilele astea niste stiri pe Pro Tv, in lipsa de “Copiii de la 402″ sau “Laboratorul lui Dexter” si ma trezeste din amorteala de dupa amiaza o stire despre spiritul antrepenor al romanilor.
Cica ar fi aflat ei tot dintr-o stire ca sinsilele astea au o blana foarte profitabila si s-au pus toti pe crescut sinsile, fiecare in functie de conditiile lui de viata, unii in curte, altii in sufragerie, ca daca e vorba sa aduca bani le culci si langa tine in pat,pai nu?

Pentru cei care nu au cunostinta despre sinsile sunt niste rozatoare care provin din America de Sud, cu o durata medie de viata cuprinsa intre 20-25 de ani. Blana lor este foarte fina si imbina mai multe nuante de gri. In tarile civilizate sunt considerate animale de casa, in Romania…o afacere.

Printre antreprenorii astia foarte morali, mi-a atras atentia unul mai sensibil care afirma cu seninatate: “Sunt foarte incantat de afacerea asta pentru ca iubesc foarte mult animalele!”. Ma da frumoasa dovada de iubire ti-ai gasit sa le faci saracelor animalute, mai nou asa se manifesta iubirea asta pentru animale prin schinguire, torturare pentru niste amarate de toale de pe urma carora o sa ai tu portofelul doldora? Sau poate ca tipul iubeste intr-adevar animalele dar este un martir care indura suferinta odata cu sinsilele pe care le iubeste foarte mult, sub convingerea ca daca vecinu face bani din asta fac si eu sa nu fiu mai prost.

In orice caz, martir sau nu, daca toti cei care indragesc animalele si-ar manifesta sentimentele ca el probabil ne-am intoarce la canibalism, in Evul Mediu, si am ucide ca sa supravietuim.

Tu-dor Gheor-ghe??

           Într-o seară de duminică mă aflam într-una din selectele pizzerii ale municipiului nostru.Aveam pe masă un cd cu Tudor Gheorghe, pe care îl adusesem pentru o cunoştinţă. La un moment dat ospătăriţa localului, care mai că nu îţi aduce restul în şorţ, aruncă o privire asupra cd-ului şi după ce silabiseşte ce scria pe el întreabă crispată: “Cine ascultă Tudor Gheorghe?”.”În orice caz nu o mediocră ca tine” mi-am zis în gând şi am privit-o cum pleacă plină de sine.

 

          Chiar aşa dragă!De ce să asculte omu’ Tudor Gheorghe?Păi le zice el despre ce avere are copiii mei?Despre cum moare toţi duşmanii când dau cu banii?Plus că nu dansează nici o fată din buric in orchestra aia a lui.Ăsta le zice numai despre toamnă,iarnă,vară,primăvară.De parcă noi nu am şti că vara e soare şi că iarna ninge(deşi acum cu încălzirea asta globală cred că trebuie să mai lucreze puţin la versuri).Ce atâţia salcâmi înfloriţi şi atâţia trandafiri care mor?Ce atâtea lieduri?De când e românul frate cu codrul?Zi-le bă Tudore şi tu despre femei,despre duşmani şi mai lucrează la partea de gramatică , prea ai toate predicatele acordate în gen şi număr cu subiectul.

Anunţ pentru fumătorii ‘la bucată’

     Dacă într-una din zilele voastre norocoase găsiţi din întâmplare o monedă de 50 bani uitată prin nu ştiu ce buzunar nu vă lăsaţi entuziasmaţi de gândul că vă veţi procopsi cu o ţigară plus o pastilă ‘Orbit’ ca să treceţi cu brio proba cu suflatul in nasul părinţilor.

 

    Mai alaltăieri am avut o zi din asta norocoasă şi m-am dus frumos la magazin cu moneda destinată nicotinei.Am întrebat vanzatoarea cât e ţigara la bucată iar ea mi-a răspuns prompt:’Trei la zece mii!’(a.k.a un leu).Deci trei sau nici una dragi fumatori la bucată.Adio zile de glorie pentru monedele de 50 bani!

Haine de firmă

            

         Cine a zis că eu prefer să îmi achiziţionez două-trei volume de poezii Bacovia sau Stănescu şi nu un tricou de firmă?Păi care-i mulţumirea?Oricum biblioteca mea are puţine rafturi goale pe când în dulap se ascunde frate-miu lejer când procopseşte calculatorul cu viruşi.Ce, eu ma îmbrac în poezii?Păi şi vecinul de la unu cu o zgardă de aur la gât şi cu bluze mulate cu imprimeuri ‘Gigolo’ sau ‘De puta madre’?Cum o să mă fac remarcată dacă nu port tricouri de frimă?Adio ,blugi zdrenţuiţi şi tricouri decolorate, de azi mă îmbrac în haine de firmă!

Vecini agitaţi

          Vecina mea de la etajul patru,probabil frustrată de faptul că nu are calculator şi nu poate acoperi muzica mea cu manelele ei, îmi tot caută nod in papură de ceva vreme.Ce crede ea că o să mp mut din bloc tocmai acum când în sfârşit mi-am decorat garsoniera în manieră proprie?Nu scapă ea aşa uşor!Probabil la etajul patru nu s-a auzit ce a păţit moşul de vis-a-vis după ce a îndrăznit să se plângă la maică-mea că îl deranjează muzica mea.De unde să ştiu eu că încă mai stă bine cu auzul?

         Dar să revenim la eleganta mea vecină, care probabil urcă scările pe călcâie pentru a nu-şi îndoi vârfurile pantofilor.Mă trezesc cu ea într-o liniştită seară de luni , reproşându-mi că din cauza chefurilor mele, vecinul de la trei ( de a cărui existenţă habar nu aveam) se tot duce pe capul ei.Dacă l-aş întâlni pe vecinul de la trei l-aş sfătui să renunţe la subtilităţi pentru că a fost înţeles greşit.Cum să îşi dea seama blonduţa mea vecină cu neuronul ei cel firav că asta era de fapt un pretext pe el ca să poată da buzna din când în când?Ar trebui să îmi mulţumeşti, dragă vecină, pentru că datorită chefurilor mele se înfiripă ceva între tine şi vecinul de la trei şi poate în curând vei fi posesoarea unei celule inteligente.

          Acum că a venit frigul, distinşii mei vecini, care nu iasă in lume fară haine pe care să scrie clar şi mare numele unei firme, nu îşi mai permit să stea la bancă,s-au mutat in scara blocului pentru a-şi desfăşura activităţile lor intelectuale gen zdrăncănitul balustradei.Un prilej minunat pentru vecina mea de a-mi face scandal.

         Dacă nu ai fi turuit într-una de la etajul doi până la etajul patru şi m-ai fi lăsat să îţi explic,eventual să îţi desenez,petntru a înţelege cine făcea gălăgie de fapt nu te-aş fi onorat cu acest articol.Fără tine mahalaua D1 ar fi seacă.Chiar şi cu bătrânele care stau la bancă pe schimburi,văitându-se că nu îşi mai văd capul de griji(cred şi eu că la vârsta lor le e teamă să se mai privească in oglindă) şi dacă se întâmplă să treci prin faţa lor în cinci minute află ce ai făcut tu şi familia ta în ultimele două zile,chiar şi cu perechile de amorezi care au transformat tronsoanele de la parter în Tunelul Iubirii A şi B,chiar şi cu băieţandrii care au învâţat să dea cu piciorul în minge şi au lăsat blocul vecin fără geamuri,chiar şi cu textele poetice scrijelite pe pereţii scării de către cei cu activităţi intelectuale.Fără tine nu au strălucire.

                           Îţi mulţumim că exişti şi că ne pui în lumină!