Despre noul meu job

Spre marea mea uimire am reusit performanta de a nu ma razgandi pe ultima suta de metri in ceea ce priveste viitorul meu de studenta si am aterizat la admiterea corecta.Ca era cat pe aci s-o dau in bara din cauza fisei cu raspunsurile, pe care am refacut-o de vreo 2 ori, e partea a 2a. Ideea e ca m-am vazut studenta si mi-am luat grija, cel putin pana la prima sesiune. Daca tot am revenit la normal si nu mai renunt la orice alta activitate ca sa nu am remuscari ca am pierdut timpul fara sa lucrez pentru admitere, m-am gandit ca n-ar fi deloc interesant sa stau 2 luni aiurea prin Motru asa ca mi-am luat catrafusele si am venit in Bucuresti. Mi-am facut un cv pompos si am demarat cautarea unui job decent. O saptamana mai tarziu am fost sunata sa merg in City Mall pentru 3 zile de proba, bla bla, cam o ora a durat sa-mi dau seama unde anume trebuia sa ajung in mall-ul ala in care si la ora actuala ma ratacesc, motiv pentru care nu prea indraznesc sa merg la toaleta, ies doar la fumat ca sunt scarile exact langa noi, urc si cobor. In principiu sunt multumita de noul meu job, ca e la o aruncatura de bat de locuinta mea, e program fain si salariul decent, problema e ca de vreo 2 zile pun tot colectivu in incurcatura pentru ca m-au supraestimat si m-au lasat sa fac actele singura.Ieri de exemplu a trebuit sa sun tot secretariatu sa aflu cum se procedeaza cu niste porcarii de tichete pe care le-a castigat una in mall si s-a gasit sa vina cu ele tocmai la noi si intr-un final tot am dat-o in bara.Azi am facut inchiderea de zi cu vreo 6 ore mai devreme, am batut un bon pt vreo 30 de perechi de pantaloni in loc de una  si am facut actele varza.

Cat nu ma ocup cu activitati de genu mai ies cu fetele de pe etaj la fumat si le ascult povestile “d’amour”,telenovele curate. Una sufera dupa gagica-su cu care a stat vreo patru ani, l-a inselat de vreo 3 ori si cand omu s-a trezit la viata si-a trimis-o la plimbare au apucat-o regretele. Alteia, dupa ce s-a combinat cu gagicul prietenei sale si s-au iubit vreun an, i-a zis asta intr-o dimineata ca a doua zi se insoara.

Cat priveste clientii, preferatii mei sunt cuplurile de varsta a doua, cand ele ii tarasc pe ei la cumparaturi si ei inventeaza tot felul de scuze ca sa scape mai repede. Intr-o dimineata ma intreaba unul:

“-Ati inchis domnisoara?

-Nu, tocmai am deschis.

-Draga hai sa mergem ca domnisoara a inchis!”

To be contiuned ca n-am chef acum sa va mai aburesc :d.

Pentru fetele dezorientate, a doua pe dreapta.

Spre deosebire de multe alte scoli, colegiul nostru arata bine, chiar foarte bine si conditiile sunt pe masura, desigur. Asta pana cand se intampla sa nimeriti in toaleta domnisoarelor, in a doua pe dreapta mai exact. Eu am descoperit azi acolo o mica afacere, un fel de cabinet de consiliere, Bulanca zice ca ea l-a descoperit luna trecuta. In fine, ideea este ca o domnisoara care se pare ca a suferit o deceptie in dragoste fiind violata de prietenul ei cel mai bun de care era indragostita, ‘a avut curajul’  sa-si marturiseasca(pe usa toaletei) trauma, spre a sari in ajutorul altor domnisoare cu probleme de genu. Mai mult, si-a lasat si numarul de telefon, sub care a scris insa DISCRET (inteligent, nu?) pentru a putea fi contactata, probabil, in timpul vacantelor. Intr-un alt colt specifica insa ca asteapta mesaje si pe usa. De aici o serie de alte comentarii si sfaturi interesante pe care le-am imortalizat si noi cu ajutorul lui Giny. A fost omul potrivit la momentul potrivit. :>

Open my eyes.

Reggae. Azi se asculta reggae. Se asculta Soldiers of Jah Army(S.O.J.A)  care de cateva zile tot canta pe scena mea. E vorba de cinci tipi din Arlington, Virgina care au crescut ascultand reggae, hip-hop, si rock iar in 1997 au format S.O.J.A despre care spun ei ca “desi e inradacinata in reggae nu are limite si prejudicii, include si imbratiseaza toate aspectele vietii, este pentru toata lumea.” Au sase albume inregistrate pana in prezent. Eu am ascultat trei din ele si mi-au placut multe piese. Azi imi place “Open my eyes”, pentru ca ma regasesc in versurile ei:  “I’m lucky to breathe, I’m lucky to feel,/I’m glad to wake up, I’m glad to be here./With all of this world, and all of it’s pain, all of it’s lies, and all of its let downs…/I still feel a sense of freedom -/So glad I’m around.”

C-o chitara si c-un soare.

Eu n-am avut jucarii cand eram mica, adica am avut doar masinute si pe alea le spargeam cu ciocanu’ sa vad daca au soferi, asa ca m-am gandind acum la nouasprezece ani sa recuperez gasindu-mi de joaca in fiecare duminica. Doar n-o sa invat pentru bac in doua luni cat n-am invatat in astea sase care au trecut. Mai ales ca, de cand s-a instalat primavara asta asa frumos, ma scoate soarele afara din casa, soarele si o mana de oameni care ori n-au avut nici ei jucarii ori au avut dar nu stiau sa citeasca manualul de utilizare.

Cel mai gandit chiul din istoria clasei noastre

Pentru mine si cei trezeci de colegi ai mei, colegi de suferinta, joia este cum ar spune Roly subtil cea mai ‘hormonata’ zi a saptamanii. Inteligenti cum suntem am gasit remediul acestei probleme hormonale si ne-am modificat putin programul, in functie de posibilitati. Majoritatea am votat pro mate si fizica si contra ce-o mai fi prin orar, restu mai fac cate o concesie la o saptamana- doua, mai exact majoritatea  incepem la noua si terminam la doisprezece. Tocmai asa s-a intamplat si azi cu un mic incident in program.

De obicei dureaza mai mult de 10 minute, adica o pauza, sa convingem restu ca nu-i nicio pierdere sa plecam cu doua ore mai devreme acasa. Prin urmare trebuie sa se sune de intrare ca sa ne luam inima in dinti si sa ne luam talpasita. Toate bune pana aici, numai ca azi n-apucam sa facem trei pasi pe coridor si auzim cativa ramasi in spate ca tocmai a intrat profu de mate in clasa noastra, clasa noastra goala. Orice oameni normali ar fi dat bir cu fugitii si s-ar fi facut cat mai repede nevazuti. Dar noi cum nu ne incadram in aceasta categorie am ramas in scoala si am gandit problema.Prima intentie a fost de a ne intoarce in clasa, dar am facut stanga imprejur cand ne-am dat seama ca e cam greu sa-l convingem ca venim din pauza cu ghiozdanele in spate. Stanga- imprejur a insemnat sa intram buzna intr-una din cele doua clase in care inca se mai faceau ore si asta la indemnul Laviniei care a venit cu a doua propunere: de a ne lasa ghiozdanele la Andreea in clasa. Dupa cele cinci minute in care am stat toti gramada in usa clasei uitandu-ne la profa noi mai ofensati ca ea ca e in clasa, decat ea ca i-am deranjat ora ne-am scos unii pe altii afara si am intrat in clasa vecina care spre fericirea noastra era goala. In timpul asta nu s-a sinchisit nimeni sa afle daca proful mai e inca in clasa noastra, problema noastra era cum scoatem camasa curata. Claudia a propus sa ne intoarcem in clasa si sa zicem ca era o surpriza pentru profa de franceza, si eu am fost de acord sa ne intoarcem in clasa dar fara ghiozdane si sa facem pe pagubitii: “Unde sunt ghiozdanele noastre?”. Robert a fost mai practic: “Ba eu ies pe geam!”. Cum ne framantam noi acolo, cautand cea mai buna solutie, Dana, sefa clasei care a ramas sa dea explicatii in urma noastra ne-a anuntat ca profu s-a intors in cancelarie intreband-o amuzat: “O tulira, a?”.

Girls just wanna have funn.

 Dupa ce in urma cu vreo doua saptamani s-a nimerit sa dormim si eu si Coc si Bulanca la Dulghy si am sunat jumatate de clasa la 3 dimineata sa le cantam “La multi ani” si “Vesnica pomenire”, ne-am gandit ca nu putem trece nici peste 1 aprilie oricum. Asa se face ca ieri ne-am hotarat s-o ajutam pe Buli sa-si vada visul cu ochii si sa le cumparam baietilor niste…chiloti. Stabilim sa ne intalnim la opt jumate a doua zi numai ca, evident, ne intalnim pe la noua ca eu am probleme cu alarma. In piata -soc!-  39-le de la care ar fi trebuit sa facem asa zisele cumparaturi era inchis, asa ca ne punem pe asteptat hotarand sa intarziem inca o ora, care oricum era ora de fizica si nu ne-ar fi asteptat decat niste ironii la adresa ceasului nostru biologic sau eventual, am fi fost suspectate de cine stie ce farsa macabra. Dupa ce asteptam ca doua toante cateva minute bune deschiderea magazinului, fiind probabil primele si ultimele cliente din istoria magazinului care asteapta cu atata entuziasm deschiderea, aflam ca de fapt abea peste o ora putem face cumparaturi ca n-au preturile puse. Asa ne trebuie daca ne zgarcim. Am intrat in primul magazin decent ivit in cale si am cumparat intr-un final 14 perechi de chiloti si chilotei explicandu-i vanzatoarei cum sta treaba, ca incepuse sa ne priveasca dubios.

Sa-i strecuram printre lucrusoarele baietilor n-a fost mare lucru, mai putin partea cu eliberarea clasei ca li s-a parut lor suspect ca in 4 ani de liceu nicio fata nu s-a schimbat in clasa si s-a gasit Fritz sa se schimbe azi. Cum au decurs lucrurile in continuare vedeti mai jos:

Marooned

Da, stiu ca ati asteptat cu nerabdare sa aflati cu ce imi mai condimentez cafeaua. Azi m-am gandit ca probabil v-ati plictisit de compania lui Lily oricat de mult sarm ar avea ea, asa ca va recomand “Marooned” care e multifunctionala: merge la cafea, merge cu insomnii, cu febra, cu tensiuni intraoculare si cu ce-o mai fi sa fie.

My yummy Valentine!

Din 7 luni cat a durat episodul ‘fac scoala de soferi’, 2 luni m-a tot batut Axila la cap sa le fac clatite daca se intampla sa iau permisu. Ei bine, dupa ce m-am dus de vreo 2 ori sa dau examenul si nu s-a putut, dupa ce mi-a expirat cazieru si a trebuit sa bag dosarul din nou, dupa ce s-a schimbat cartea pana sa dau eu examenul s-a intamplat intr-un final sa reusesc sa-l dau si sa iau permisu, ca a trecut o luna de atunci si inca n-am reusit sa-l am in portofel e partea a doua. Luna asta care a trecut am tot incercat sa scap de Axila si clatitele lui pana ieri cand m-a prins in offside la “olimpiada de mate” si n-a vrut sa-mi dea un subiect ca sa pot sa plec mai repede acasa, ca-mi rupsesem blugii intr-un gard de-o juma de metru, pana nu i-am promis ca facem clatite seara.Si am facut:

Pac-Pac:You’re dead!

“Bine mai Ana, cum dai asa buzna in clasa, de unde stim noi ca nu esti inarmata?” Asa mi s-a urat azi o dimineata buna la scoala cand am aterizat pe la sfarsitul orei de fizica, absolut neintentionat. Si toate astea datorita vesnicelor ‘inca 5 minute si ma trezesc’, numai ca azi n-am prea nimerit tastele telefonului si in loc sa reprogramez alarma am dat putin ceasu inainte ca si asa e mereu grabit si ma trezeste cu noaptea in cap. Dupa ce am mai savurat cateva portii de ‘inca 5 minute’ m-am hotarat sa merg totusi la scoala spre binele colega-mii care, altfel, ar fi terminat culegerea de chimie si s-ar fi plictisit pana la admitere. Cum ceasul calculatorului e ori cu doua ore in urma ori cu doua ore inainte m-am ghidat dupa ceasul telefonului si mi-am calculat timpul astfel incat sa ajung la scoala in pauza mare. Zis si facut.

 M-au mirat putin linistea si pustiul din curtea scolii insa am dat vina pe vreme, iar pe elevii de serviciu care mi-au zis ca s-a sunat de ceva vreme si ca pauza mare e peste o ora i-am subestimat. Insa profa de fizica, oricat de buimacita as fi fost eu, era reala si era in clasa. Nepregatita pentru asemenea circumstante am apelat la banala scuza ‘n-a sunat ceasul’. “Bine, bine dar ceasul tau biologic?” si aici n-am apucat sa raspund ca s-a trezit spiritul de solidaritate in Axila: “Pai doamna, noi azi incepem la 8″. Cat pe aci sa ma simt flatata cand mi-a zis ca ‘n-o sa ma scoata afara cum face in cazuri de genu’, numai ca intr-un final m-am simtit suspectata de port ilegal de arme. Ma intreb de ce m-ar fi suspectat profa de religie?

Mi-am explicat intr-un final de ce socoteala de acasa nu se potrivise cu cea de la scoala cand mi-a aratat colega-mea cat e ceasul de fapt si de parca nu fusese de ajuns banuiala  profei m-am ales si cu o amenintare din partea Laviniei: de-a ajunge la Turceni la urmatoarea abatere, c-am mai plecat anu trecut de vreo cateva ori la 3 dimineata la scoala.

Ceva de pe frontul de vest

Nu de pe frontul de vest vine Lily pe care vreau sa v-o prezint azi, da n-am gasit eu un titlu mai prost. Ea vine din Lexington. Din Lexington in Louisville, cu tolba lui Cupidon probabil. Inarmata ea asa cum era, plus doi obraji trandafirii si tot doua buze una mai rubinie ca alta aprinde cateva calcaie, rand pe rand, in ordine cronologica, vorba aia: toate la timpul lor. Din cat am cercetat eu pana acum, printre victime s-ar numara: Bob Dylan, Josh Andrews, Mark Knopfler si- cine ar fi crezut?- Joan Baez insesi.

Va las si voua doua dintre marturisirile victimelor, fiecare in stilul sau. Eu o prefer pe a lui Dylan ca e mai creata.